Fiind băiet păduri cutreieram
Și mă culcam ades lângă izvor,
Iar brațul drept sub cap eu mi-l puneam
S-aud cum apa sună-ncetișor:
Un freamăt lintrecea din ram în ram
Și un miros venea adormitor
Astfel ades eu nopți întregi am mas,
Blând îngânat de-al valurilor glas.
Răsare luna,-mi bate drept în față:
Un rai din basme văd printre pleoape,
Pe câmpi un val de argintie ceață,
Sclipiri pe cer, văpaie preste ape,
Un bucium cântă tainic cu dulceață,
Sunând din ce în ce tot mai aproape…
Pe frunza-uscate sau prin naltul ierbii,
Părea c-aud venind în cete cerbii.
Alături teiul vechi mi se deschide:
Din el ieși o tânără crăiasă,
Pluteau în lacrimi ochii-mi plini de vise,
Cu fruntea ei într-o maramă deasă,
Cu ochii mari, cu gura-abia închisă;
Ca-n somn încet-încet pe frunze pasă,
Călcând pe vârful micului picior,
Veni alături, mă privi cu dor.
Și ah, era atâta de frumoasă,
Cum numa-n vis o dată-n viața ta
Un înger blând cu fața radioasă,
Venind din cer se poate arăta;
Iar păru-i blond și moale ca mătasa
Grumazul alb și umerii-i vădea.
Prin hainele de tort subțire, fin,
Se vede trupul ei cel alb deplin.
Comentariu Poezie
Poezia „Fiind băiet păduri cutreieram” de Mihai Eminescu rezonează profund cu sensibilitatea fiecărui cititor prin descrierea sa poetică și evocarea unei relații intime cu natura. Opera este o incursiune nostalgică în copilăria poetului, în care momentul sinergic dintre om și natură capătă o valoare profund spirituală.
Prin versurile sale, Eminescu ne transportă într-un peisaj idilic unde reînviem magia copilăriei. Descrierile sale meticuloase – de la freamătul frunzelor la sunetul izvorului și luminarea nocturnă a lunii – reînvie, aproape palpabil, emoțiile trăite în aceste clipe fermecătoare. Imaginea copilului care își pune brațul drept sub cap pentru a asculta sunetul lin al apei capătă o dimensiune simbolică, ilustrând legătura profundă dintre om și natura înconjurătoare.
Momentul magic al apariției tinerei crăiese din teiul vechi aduce în prim-plan o figură eterică, ce poate fi interpretată fie ca o proiecție a visului, fie ca o amintire a unei iubiri neîmplinite. Aceasta întrepătrundere dintre realitate și vis este un motiv recurent în opera lui Eminescu, subliniind dorința eternă a omului de a aspira spre idealuri și frumuseți neatinse.
Stilul liric al poeziei, extrem de bogat în imagini vizuale și auditive, captează prin frumusețea sa naturală și limbajul fluid care alunecă lin de la un peisaj la altul, creând o liniște melancolică. Eminescu utilizează limbajul poetic pentru a zugrăvi un tablou de o frumusețe rară, unde fiecare vers se transformă într-o punte între real și fantast.
În concluzie, „Fiind băiet păduri cutreieram” este o poezie emblematică pentru lirismul eminescian care, prin nostalgia sa dulce-amăruie și descrierea intensă a naturii, reușește să captiveze și să rămână adânc înrădăcinată în sufletul oricărui cititor.
Această poezie nu este doar o călătorie în trecutul personal al poetului, ci și o invitație pentru fiecare dintre noi să redescoperim acele momente de legătură primordială cu natura înconjurătoare.
