Greierul în desfătare,
Trecând vara cu cântare,
Deodată se trezeşte
Că afară viscoleşte,
Iar el de mâncat nu are.
La vecina sa furnică
Alergând, cu lacrimi pică
Şi se roagă să-i ajute,
Cu hrană să-l împrumute,
Ca de foame să nu moară,
Numai pân’ la primăvară.
Furnica l-a ascultat,
Dar aşa l-a întrebat:
– Vara, când eu adunam,
Tu ce făceai?
– Eu cântam
În petrecere cu toţi.
– Ai cântat? Îmi pare bine.
Acum joacă, dacă poţi,
Iar la vară fă ca mine.
Poezia „Greierele și furnica”, scrisă de Alecu Donici, este o alegorie clasică a responsabilității și a planificării pentru viitor. Folosind personajele unui greiere și ale unei furnici, autorul subliniază contrastul dintre nepăsarea și frivolitatea greierului și diligența și hărnicia furnicii.
Când vine iarna, greierele se găsește nepregătit, fără hrană, și apelează disperat la vecina sa furnică, care, deși afectată de rugămințile lui, îl mustră pentru lipsa de previziune și eșecul în a munci când aveai oportunitatea.
Această poezie, inspirată probabil de fabulele lui Esop și animate de stilul inconfundabil al lui Donici, transmite un mesaj moral esențial: munca și prudența sunt esențiale pentru a evita dificultăți în vremuri grele.
Este o lecție atemporală, relevând înțelepciunea tradițională care rămâne actuală și valoroasă chiar și în societatea modernă.
